Doi ucenici mergeau pe-un drum de ţară…
Şi între ei vorbeau neîncetat
De toate câte în Ierusalim se întâmplară,
Cum Domnul lor Isus la moarte a fost dat.

Căci nu trecusera decât trei zile
De când Isus fusese răstignit
Şi ei… speraseră c-al lor izbăvitor avea să fie,
Şi visul li s-a spulberat,
Când pe o cruce Domnul a murit.

Şi tot mergând şi povestind cu jale,
Deodată, lângă ei, apare-un călător
Şi-acesta îi întreabă de ce-au atâta supărare,
Şi ce s-a întâmplat cu-Acela
Pe care ei numitu-L-au Învăţător…

Şi-aflând străinul despre-a lor durere,
Începe-a le vorbi chiar din Scripturi
Şi i-a facut să înţeleagă
Cum Isus pentru ei la moarte trebui să meargă
Şi cum pentru păcatul lumii, pe-o cruce El muri.

Şi-au stăruit cei doi de-acest străin
Să se oprească-n sat, cu ei să înnopteze,
Căci duhul lor se-nviora şi inima în piept le-ardea
Când mintea începu să li se lumineze.

Iar când la masă au şezut toţi trei
La cei doi ucenici… li s-au deschis deodată ochii
Şi iată, au văzut… cine e straniul călător:
Era… chiar Domnul Isus, al lor Învăţător…
Şi o nespusă bucurie i-a cuprins,
Şi au văzut cum Domnul moartea a învins,
Şi-au priceput că-n faţa lor
Stătea al lumii-ntregi Mântuitor…

La fel şi tu… poate că mergi pe-al vieţii drum,
Şi încercarea sau necazul te apasă…
Şi spui cu sufletu-amărât:
“Eu am crezut că Domnul Isus este Viu,
Şi am crezut că nicidecum El nu mă lasă…
Şi iată-mă-n necaz şi în durere,
Cum plâng şi sufăr, şi-amarnic mă frământ,
Şi mă întreb de ce nu-mi dă a Lui putere,
De ce mă simt eu părăsit, şi singur pe pământ?”

Tu, suflet trist, care te zbaţi în trupul de ţărână,
Opreşte-te din plâns, şi în a ta durere,
Privirea ţi-o ridică, şi uită-te în sus:
Prin duhul vei vedea, ce ochiul tău nu vede :
E lângă tine chiar Acela care părea că nu e Viu,
Şi e cu tine Însuşi Domnul,
Şi ţine-n Mâna Sa al tău destin…
Şi ochii de ţi s-au deschis vei înţelege
Că paşii ţi-a vegheat, şi El a mers cu tine,
Şi-atuncea când credeai că totul rău iţi merge,
Strângea a tale lacrimi, şi măsura a tale-adânci suspine…

Iar dacă în al tău necaz,
In duhul, ochii nu ţi s-au deschis,
Să ştii, mai e ceva ce ţi-a rămas:
Să crezi că Domnul ţine ce-a promis,
Să crezi ca El ascultă ruga ta,
Şi vei vedea cum tu primi-vei mângâiere,
Şi suferinţa ta în pace ţi se va schimba.